În afară, există o competiţie acerbă între criticii tradiţionali (cei ce tipăresc pe hârtie) şi bloggerii bibliofili. La noi, e încǎ prematură discuţia despre aceste două tabere. Punctul comun ar fi complementaritatea: un blogger care aduce în discuţie una articol publicat de un ziar, nu face decât să sporească popularitatea respectivei gazete. Bloggerul are avantajul că singurul căruia trebuie să-i fie fidel este el însuşi, putând astfel vorbi cât se poate de deschis şi fără ocolişuri despre punctele slabe sau forte ale unei cărţi. Sinceritatea care-i este proprie îl face mai simpatic consumatorului de cultură. Ne place să auzim: “mi-a plăcut/nu mi-a plăcut pentru că…”. Aceasta nu înseamnă totuşi că ne dezicem de referinţele şi cuvintele alese ale criticii tradiţionale dar, pe lângă acestea, aportul personal al unui blogger, pertinenţa expunerilor, acel ceva ce transpare în cuvintele despre o carte, ne convinge o dată în plus.
Blogurile despre cărţi vorbesc despre cărţi. Pentru autorii lor, cititul este pasiune; vorbesc despre ultimele cărţi pe care le-au citit, sunt toţi la curent cu fenomenele/evenimentele/chestiunile arzătoare din blogosfera românească şi străină, promovează rar evenimente culturale (vorbesc despre ele după ce acestea au avut loc). Blogurile de autori (dintre care se remarcă, printre alţii, cele ale lui Radu Pavel Gheo - Gheoland, Vasile Ernu - Născut în URSS, Jean Lorin Sterian- uBlog etc) sunt mai ancorate în realitǎţile politice sau sociale; unii dintre ei se autopromovează (pe ei înşişi sau evenimentele la care iau parte), sau pur şi simplu, notează idei care sunt întrucâtva legate şi de literatură. Unii dintre aceşti autori par lipsiţi de o anume lejeritate a frazelor, blazarea omului provenit din “sistem” transparând flagrant în remarcile lor literare. Personal, prefer blogul lui J. L. Sterian şi cărţile lui R.P. Gheo.
Credibilitatea blogurilor ia avânt, pertinenţa spuselor celor care scriu despre literatură fiind motivul esenţial. Bloggerii au ajuns ei înşişi să fie citaţi de marile reviste literare, reacţiile fiindu-le urmărite şi punctate. Opiniile acestor “neavizaţi” ce operează într-o nişă îngustă sunt respectate şi aplaudate, atunci când este cazul. Fenomenul blogurilor este încă tânăr. O mulţime de alţi tineri, cu voci individuale şi cu argumente forte vor fi descoperiţi. Deşi nu suntem din aceia care deplâng statutul cărţii şi al cititorului pe piaţa din România (deplin convinşi cǎ da, se citeşte!), dispute între bloggeri şi literaţii tradiţionali nu vor apǎrea. Ne vom bucura în continuare de acest soi de complicitate călduţă şi benefică dezvoltării ulterioare a literaturii române.