martie 2007
Marius Ianuş - Cosmin Ciotloş

Quijote pentru mine nu a semnificat într-atît lupta cu morile de vînt cît pasiunea pentru lectură. O asemenea pasiune frenetică îmi imaginam desfăşurîndu-se şi la noi în cafenea. În limitele legii şi ale bunului simţ, asta s-a şi întîmplat: am citit pe rupte – eu, vreo doi sau trei clienţi deveniţi apoi prieteni, iubitul meu, fraţii mei şi câţiva prieteni – cu alte cuvinte toţi cei care au întruchipat, în timp, sufletul cafenelei. Nu degeaba ni s-a reproşat că prea arăta a sală de lectură cafeneaua noastră:)
Dincolo de glumă, Quijote a fost chiar o poftă a mea, un capriciu pe care mi l-am satisfăcut în totalitate:) Vorba poetului, “mi-am îndeplinit toate profeţiile politice, sînt fericit...!” În doar şapte luni, cu ajutorul unor prieteni de nădejde cărora le mulţumesc din suflet şi-n vis – În Quijote s-au derulat peste 70 de evenimente, mai mari sau mai mici – proiecţii video, concerte, lecturi publice de poezie sau proză, lansări de carte, discuţii cu tinerii scriitori şi poeţi, spectacole de teatru, expoziţii de fotografie sau de grafică. Au fost întîlniri şi emoţii teribile trăite în preajma unor oameni deosebiţi – invitaţi sau simpli clienţi. Au fost poveşti pînă noaptea tîrziu, obsesii, spaime sau provocări cum nu mi-aş fi imaginat că voi apuca. În rest, cum bine observa cineva: ne-am purtat acolo ca la noi acasă; cînd am avut chef să ascultăm stan getz sau requiemul lui mozart în cafenea, l-am ascultat, cu toate că ni s-a atras atenţia că n-ar fi fost muzica potrivită; cînd am avut chef de scris, m-am instalat în colţul cu biblioteca şi-am scris, uitînd să duc berile la masă sau să schimb scrumierele; cînd am avut chef să stăm acasă sau să deschidem mai tîrziu, ne-am abătut fără prea multe remuşcari de la program. Cred că asta nu e tocmai ok pentru o afacere. Sau nu poate să ţină la nesfîrşit:) Prin urmare, cînd ne-am plictisit de cafenea, cînd am socotit că ne-am distrat suficient, ne-am luat jucăriile şi am tras obloanele. Satisfacţia din final a fost, fără îndoială, pe măsura pasiunii investite în proiect şi sper ca şi cei care au trecut pragul Quijotelui să fi resimţit măcar jumătate din tot ce-am simţit noi.

pana mea
- o revistă dedicată Angelei Marinescu
- o publicaţie de literatură. valabilă, viabilă şi vandabilă
- o poveste, o echipă, un plus underground
- o întâlnire amânată între doi lideri: Ianuş şi Ciotloş
- o formă/formulă coerentă, combativă, creativă de supravieţuire literară
- acţiune şi autori, tehnică şi tactică

De ce să ne-ascundem după deget? Am ratat puţin startul. Revista era programată pentru 1 aprilie, a apărut pe 2 mai. Tiparul nu ne avantajează momentan, corectura nu e tocmai ok. Iar, surprinzător, lumea literară nu pare să dea importanţă unei noi reviste. Unde au fost drăgăşelele de reporteriţe care roiesc pe la "serbările" literare? Aseară n-am văzut picior de astfel de duduiţă. Ei, şi? Practic, cam de peste tot ni se şopteşte că n-o să rezistăm. Fie pentru că nu avem de gând să o punem în vânzare decât în locurile chiar ok (Cărtureşti, Humanitas, Muzeul Literaturii, pasajul de la Universitate), fie pentru că pare o revistă pentru prieteni. Unele voci încearcă să sugereze că prezenţa unui autor cu mai mult de două materiale într-un număr este păguboasă şi ilustrează din plin lipsa colaboratorilor. Aţi văzut până acum o casă de pariuri literare să dea faliment?Nu, nu vă cred că n-aţi mai văzut o casă de pariuri literare! I-aş sfătui pe sceptici să se orienteze mai mult pe aspectul de plus underground pe care-l dezvoltăm prin parteneriatul cu tiuk! Dar de-acum nu-şi mai au rost declaraţiile. Jocul a început. Măcar la nivel de intenţie am mişcat puţin lucrurile. Lansările s-au făcut progresiv, blogul no_name a funcţionat. Rămâne să vedem ce mutări căştigătoare vom găsi pentru Târgul de carte. La pariu că vom găsi câteva inedite (peisajul literar ne permite). Cât despre concurenţă, mă repet, concurentul primului număr este numărul doi. Pentru că, orice s-ar întâmpla, am intrat în competiţie de plăcere şi putem ieşi oricând vom găsi altceva mai bun de făcut. Ah, ca să nu uit, anunţăm deja că, deşi vom lua vacanţă pentru iulie şi august, ne-ntoarcem în septembrie cu un număr despre Litere (Facultatea de litere din Bucureşti - o istorie personală - cenacluri, poveşti, portrete, generaţii). Nu s-a mai făcut aşa ceva. Şi câţi ar fi putut să o facă deja, dacă nu aveau impresia că..! Ce spun aici? Vând subiecte? Nu, domnilor, pun rămşag că la următoarele şase numere vom avea cel puţin o surpriză. Doar să ni se pară că mai merită făcută. Par agresiv? Posibil. M-am trezit în lumea asta literară, am luat multe şuturi în fund şi pur şi simplu aş fi vrut să duc gunoiul printr/o redacţie, măcar să mi se dea şansa de a avea o pagină pe mână. Cine să mi-o dea? Aşa că, frustrat fiind, m-am pus pe scris, am terminat un fel de roman, Morţii Mă-tii îi zice, gata să-mi duc obsesiile până la capăt. La ce v-aţi mai putea aştepta de la un astfel de om?

Marius Ianuş, Cosmin Ciotloş, un cristian

pariu pe pana mea!

SGB şi Robert Şerban.

pariul celor 20.000 de exemplare 'n pana mea

două pariuri câştigătoare