Mă apropii de Botoşani
şi privirile femeilor încep să se-adune
într-un soi de – Juriul concursului de atletism
dintr-a doua, tabăra Căprioara, Dîmboviţa:
opriţi-l pe băieţelul ăla slăbănog care gîfîie ca dracu
şi n-a făcut nici jumate de tură. Nu ne convine să crape aici
şi oricum o să ia toţi diplome.
Cîntărit, măsurat &
bun de nimic. Chiar şi manevrele şoferului
au ceva de raclaj.
Maică-mea. Nu mai nebună decît celelalte
şi împărţind cu ele aceeaşi veche poveste:
o tînără blondă, frumoasă,
curtată în studenţie de fiul unui guvernator din Zimbabwe –
iar eu care i-am stricat viaţa.
Anul trecut, cînd ascundeam
unul de altul băutura
s-ar zice că jucam un fel de jocuri erotice.
Cu de toate: momiri, pitiri, dezvăluiri,
tensiune & negociere.
Şi dulcea împăcare, amorţiţi pe fotolii
în faţa televizorului.
Dar ăsta mi-a fost şi tutorialul:
cînd a murit tata
mi s-a spus că de-acum
eu voi fi bărbatul familiei.
Aşa că m-am apucat de fumat, de băut
şi de elegii.
Mă apropii de Botoşani, sînt acolo.
Femeile, chiar şi anorexicele, mută pe străzi
funduri uriaşe, oprimante.
Pilaf şi pîrjoale moldoveneşti
şi nici un strop de dragoste.
E cald în Botoşani, e o zi frumoasă.
În desişul de raze clipeşte, ochioasă,
şi cîte o luminiţă letală.
Ar cam trebui să intru în crîşmă,
să mă îmbăt înainte de-a merge acasă.
Chiar nu ştiu unde-am ajunge
dacă ar face toată lumea ca mine.
