Miercuri, Mai 30, 2007, 07:24 PM 

Din însemnările unui cititor (Erasmus) la Bordeaux
     media: 4.47 din 17 voturi

Oana Cătălina Ninu (foto Cristina Vladu)

Când intri în „La Grande Bibliothéque” din campusul bordelez, rămâi complet blocat de afluenţa studenţilor, care mai de care cu laptopul personal, într-o atitudine de studiu relaxat. Dacă ai, totuşi, curiozitatea (şi, aş adăuga, imprudenţa) de a-ţi arunca ochii pe ecranele Apple, Compaq sau Toshiba, remarci cu surprindere că se vorbeşte pe messenger, se scriu mailuri, se downloadează muzici şi filme (de altfel, majoritatea studenţilor au căşti în urechi) – cu alte cuvinte, o adevărată sală de internet café transpusă în spaţiul, altădată rigid, al bibliotecii. (dez)Avantajele wireless-ului!
Pe de altă parte, în sălile de curs (întotdeauna pline), studenţii de la Literele franceze scriu cu conştiinciozitate zeci de pagini, încearcă să noteze aproape tot ce se spune în faţa lor, într-un gest aproape extrem de a „poseda” cursul (sau poate de a înţelege). La nivelul „licenţă”, nu ai de citit mai mult de patru cărţi, deşi în general ai doar două mari şi late – partea pozitivă, evident, este aceea că ai timpul să analizezi în profunzime operele în chestiune; abordarea materiei pe un secol sau un curent literar nu este istorică şi nici exhaustivă, studiezi timp de un semestru „Britannicus” de Racine şi „Essais, III-ème livre” de Montaigne, ignorându-i pe Corneille, Boileau sau alţi clasicişti (presupuşi a fi deja cunoscuţi din liceu). Facultatea îţi propune nişte opere şi nişte metode („commentaire composé” şi „disertation” pe care le exersezi de nenumărate ori şi la nenumărate cursuri şi examene), iar tu ai libertatea (dacă eşti dispus să faci cercetare) de a sonda în orice direcţie. În plus, îţi poţi alege cursuri de literatură contemporană, unde să dezvolţi o paralelă între „Les particules élémentaires” de Michel Houellebecq şi picturile sau fotografiile artistului Orlan sau să analizezi piesele de teatru ale scriitoarei Marie Ndiaye.
Contrar tuturor posibilelor aparenţe, se citeşte. Cărţile obligatorii din programă se citesc (orice student francez le are pe toate pe bancă din chiar prima zi de curs – cărţile se cunosc dinainte, totul este detaliat în broşura fiecărui an). Librăriile din centrul oraşului sunt întotdeauna pline, aştepţi la coadă ca să plăteşti o carte, deci există cumpărători. Cărţile de critică sunt, în general, peste 20 de euro, deci destul de scumpe, în comparaţie cu beletristica din colecţia de „buzunar” care nu depăşeşte 10 euro. Dacă vrei un roman best-seller de la Gallimard, Fayard ori Flammarion, vei avea surpriza ca peste câteva luni să îl găseşti în format „de poche” nu la 22 de euro, ci la 7,80. Librarii citesc şi, la foarte multe standuri de cărţi, găseşti bileţele colorate cu impresii şi recomandări. Se practică, de asemenea, lansările de carte şi turneele de lectură ale autorilor „cunoscuţi” prin toate oraşele Franţei, acestea adunând, de obicei, un număr impresionant de cititori (sau, măcar, spectatori). Şi încă ceva – cartea a devenit un obiect publicitar şi, de exemplu, într-o staţie de tramvai, aşteptând, priveşti afişele cu ultimul boom al unei edituri de prestigiu.
Convingerea generală a francezilor (născută, poate, din naţionalismul foarte pregnant) este aceea că în Franţa se cumpără cele mai multe cărţi. Şi se scrie (cel mai) mult. La fiecare „rentrée”, aproximativ 500-600 de romane ale autorilor francezi văd tiparul (aşadar, nu iau în calcul traducerile şi nici alte genuri literare în afara romanului). Cititorul nu poate fi decât absolut dezorientat. Evident, devine deseori victima marilor edituri, care dispun de mijloacele necesare promovării „produselor” proprii.
Revistele literare sunt aproape invizibile (şi pentru a nu generaliza, mă voi referi doar la prezenţa lor în Bordeaux), aşa că modalitatea cea mai frecventă de a cerceta „valoarea literară” a unui roman este (alături de micile îndrumări ale librarilor) aceea de a da un search pe google. De altfel, cărţile cumpărate pe internet pot avea discount-uri de 5% (maximul admis în Franţa, în librării), iar pe majoritatea site-urilor găseşti, alături de conţinutul celei de a patra coperte, diverse referinţe (în special decupaje din rubricile literare ale cotidianelor) care îţi pot da o idee despre cartea respectivă. Aşadar, se pare că revista literară pe hârtie a fost aproape înlocuită de revistele virtuale (spaţii alternative în care poţi reacţiona, cu secţiuni de comentarii şi bloguri), precum şi de coloanele prezente în marile cotidiane (uneori cu suplimente literare săptămânale) – pe principiul că dacă ajungi într-un fel sau altul în colţul dedicat literaturii există posibilitatea să citeşti articolul pentru ca, în continuare, să existe posibilitatea de a cumpăra cartea.
Cartea devine, din ce în ce mai mult, o industrie, dar o industrie care, în Franţa, păstrează limitele unei tradiţii şi ale unui cult. E chic să îţi poţi permite câteva volume din „Bibliothéque de la Pléiade”, să îţi decorezi un raft în aşa fel încât să-ţi uimeşti invitaţii, chiar dacă paginile cărţilor rămân aproape lipite, chiar dacă nu ai avut niciodată curiozitatea de a răsfoi măcar volumele cumpărate. Dar pe lângă acest „cititor” snob, există un altul, cititorul asiduu, cel care citeşte sistematic sau nesistematic, cel care deţine sau nu cunoştinţe de istorie literară, cel care pur şi simplu citeşte şi se interesează, în lipsa sau în prezenţa revistelor literare. Şi cred că în Franţa cartea păstrează, încă, statutul de „obiect sacru”, chiar dacă acest lucru se întâmplă, în principal, dintr-un fel de nostalgie şi dintr-un fel de orgoliu vizavi de Parisul ca revolută capitală culturală a lumii.

   


pentru varianta demo şi abonamente pana_mea2007@yahoo.com colaborări la opoveste@yahoo.com vezi blog redacţional vezi blog oficial

Cautare


Categorii

Aboneaza-te la insemnari


Linkuri

album foto

Blog Status

Vizitatori:261.398
Insemnari:194
Comentarii:42

Arhiva

  • PROPUNERE DE PROIECT Nu aud pentru prima dată că autorii cărţilor de poezie se plâng de vânzări slabe, vizibilitate redusă, probleme editoriale. Pentru a spulbera o parte din aceste frici, ce-ar fi să organizăm un fel de caravană a cărţii? Un fel de bookmobil care să circule prin ţară şi care să dovedească multor sceptici contrariul. Să-i zicem festival, târg, oricum. Important e să-l începem. Ce ziceţi? (votaţi în sondaj) un cristian
powered by
www.ABlog.ro
Termeni si Conditii de Utilizare