Joi, Iunie 28, 2007, 01:22 PM 

Alex Matei în dialog cu Angela Marinescu
     media: 4.47 din 17 voturi

Tu crezi că sînt Ceauşescu, dar nu e adevărat


Alexandru Matei: Alo, avem de făcut un interviu.
Angela Marinescu: Nu te mai juca aşa, Alexandru, şi în Vatra ai făcut un dialog de căcat. Ai prezentat cu un text puţin, apoi ai făcut un dialog băşcălios care nu mi-a plăcut deloc.

Uite, mi se spune că ai interviuri peste tot. Îţi place să dai interviuri, totuşi?
E o întrebare cu skepsis. Nu îmi place să dau interviuri, dar în momentul în care simt că nu sînt în stare să scriu un articol sau un text despre ceva ce mă interesează, probabil din comoditate, atunci mă agit şi încep să caut posibilităţi să dau un interviu.

Dar tu ai ceva să le spui oamenilor din afara statutului de poetă?
Bineînţeles, şi din afară, şi dinăuntru. Nu înseamnă că îmi provoc interviurile, că fac tapaj ca să mi se ia interviuri. În schimb, mă agit în camera în care locuiesc cît pot de tare. Tocmai cînd agitaţia mea ajunge la apogeu, şi îmi vine de-a dreptul să mă urc pe pereţi, sună telefonul. Sau vine o domnişoară ca de pildă cg, care, şmecheră fiind, mă aruncă într-o groapă intervievistică de toată frumuseţea din care ies complet jumulită şi cu poalele destul de ridicate.

În interviul din 22, vorbeşti foarte mult de politică. Eşti pro-Băsescu. Tu crezi că ai competenţe în aşa ceva sau pur şi simplu gura poetului grăieşte adevărul?
Pe undeva pe la mijloc, mă aflu atunci cînd am chef să mă pronunţ despre chestiuni politice.
Tu crezi că în politică trebuie să ai mari competenţe ca să vezi ce vrea şi ce poate un om politic?

Nu, dar în politică trebuie să fii raţional, or tu eşti umorală.
Asta s-o crezi tu. Dacă ai fi citit şi cronica lui Ciotloş despre mine, ai fi văzut că, de pildă, un tînăr ambiţios, raţional şi cultivat ca el scrie că eu sînt persoană foarte atentă la propriul meu cod. Crezi că o persoană atentă la cod poate fi iraţională?

Da, Becali este un om extrem de atent la propriul lui cod. Şi Ianuş, uite. A fi atent la cod nu înseamnă a fi raţional în probleme publice, ci a-ţi controla foarte bine imaginea. A fi raţional în probleme publice înseamnă a fi dezinteresat personal.
Cunoşti vreo persoană mai dezinteresată ca mine în ceea ce priveşte politica?

Nu ai înţeles. Trebuie să fii interesat în politică, dar dezinteresat personal.
Crezi tu că mama ta nu poate fi o persoană civică? Încearcă să te detaşezi de faptul că eşti fiul meu şi că eşti cicălit zilnic de mine. Imaginea mea posesivă pe care tu o ai despre mine, de mamă, nu înseamnă aproape nimic în fenotipul meu. Asta e percepţia ta. Tu crezi că sînt Ceauşescu, etc., dar nu e adevărat.

Păi nu tu ai spus că eşti comunistă?
Sînt comunistă în mod generic, adică sînt de stînga. Sînt şi de stînga şi de dreapta.

După ce?
Orice persoană este completă şi nu există posibilitatea să fii doar de stînga sau doar de dreapta. Numai teoriile pot fi sau de stînga sau de dreapta.

Cum vezi tu influenţa pe care se spune că o ai asupra unora dintre douămiişti?
O văd bine. Adică, am observat un lucru foarte ciudat. În momentul în care este pronunţat în scris acest fenomen, al faptului că aş putea influenţa poezia tinerilor, atunci exact cei care sînt numiţi ca influenţaţi, se dezic. Dacă nu ar scrie nimeni chestiunea asta despre mine, influenţaţii de mine ar fi cei mai fericiţi. Dacă s-ar scrie că sînt influenţaţi de un Gellu Naum, de un M. Ivănescu, de un Leonid Dimov, de Virgil Mazilescu, Ion Mureşan sau Ioan Es. Pop, nu ar mai cîrti nici unul. Ceea ce înseamnă că statutul meu de poetă oficială nu există, nu sînt canonizată, sînt controversată, iar ceilalţi sînt oficializaţi şi necontroversabili.

E nasol să fii necontroversabil. Optzeciştii sunt?
Da, ei sînt canonizaţi. Toţi pînă la unul.

Dacă nu ai fi scris poezie, ce ai fi putut scrie­­?
N-aş fi scris nimic sau aş fi scris tot poezie, dar n-aş fi ştiut ce e. Dar, pentru mine, poezia nu este poezie. Este ceva mult mai puţin sau mult mai mult.

Nu e poezia o limită?
Pentru mine, totul este o limită. Ceea ce mi s-a întîmplat de-a lungul vieţii, chiar şi scrisul, pentru că pînă la urmă scrisul a început dintr-o întîmplare, a fost un obstacol, adică o limită. Tot ce am făcut, am făcut cu un efort foarte mare. Numai existenţa ta este o plăcere. Şi totul în ceea ce te priveşte, a fost făcut fără efort. Cum crezi că ar reacţiona o altă mamă cînd fiul ei ar dovedi un grad destul de mare de iresponsabilitate atunci cînd conversează cu ea, aşa cum ai făcut tu adineaori?

Mai întîi cred că ar fi o mamă fericită pentru că fiul ei iresponsabil nu e ameninţat de nimic să-i iasă din umbră. Un fiu iresponsabil are nevoie de mamă permanent, pe cînd un fiu responsabil, se descurcă şi singur.
Crezi că ai momente şi de responsabilitate şi de iresponsabilitate în relaţia noastră?

Da, din păcate cred că cele de iresponsabilitate sînt mult mai decisive. Nu crezi că poezia ta e puternică şi pentru că are o doză de iresponsanbilitate, văzută ca libido, ca inconştient?
Poate, dar nu e acelaşi lucru ca la tine. Pe tine te resimt ca fiind o plăcere imensă, repet, pe cînd aşa-zisa mea poezie o fac cu foarte mare efort şi cu o plictiseală imensă.
Uneori chiar cu silă.

Înseamnă că ai nevoie să fii plictisită.
Recunosc, am nevoie de foooarte mult timp liber.

În toate interviurile spui, şi a devenit un leitmotiv, că faci limbaj. Nu ştiu cît din această facere a ta e o proiecţie – îţi place să spui că faci limbaj – şi ce înseamnă exact chestia asta.
Recunosc că nebunia mea se proiectează şi în această afirmaţie permanentă, şi oare nu-i destul pentru ca să se accepte că totuşi fac mai degrabă limbaj decît poezie meschină?

Adică există poezie şi există limbaj. Tu faci limbaj.
Eu fac poezie, cred că fac poezie de limbaj. Schimb registre, aproape în fiecare an, forţez limite şi mă introduc pe mine într-o lume din ce în ce mai lipsită de dimensiuni.

Textualiştii nu fac limbaj?
Ba da. Ei fac din limbaj un obiect.

A, şi tu eşti acolo.
Pe cînd eu port obiectul în spate şi pe măsură ce merg înainte sau înapoi, se modifică şi obiectul. Sînt un melc.


Aşa. Şi bomba de final?
Îţi declar ţie, fiule, că ăsta este ultimul interviu pe care-l mai dau. Destul m-am bălăcărit. Pînă la 57 de ani nu am dat nici un interviu. A ţinut 9 ani. Schimb, din nou, registrul.

   


pentru varianta demo şi abonamente pana_mea2007@yahoo.com colaborări la opoveste@yahoo.com vezi blog redacţional vezi blog oficial

Cautare


Categorii

Aboneaza-te la insemnari


Linkuri

album foto

Blog Status

Vizitatori:261.379
Insemnari:194
Comentarii:42

Arhiva

  • PROPUNERE DE PROIECT Nu aud pentru prima dată că autorii cărţilor de poezie se plâng de vânzări slabe, vizibilitate redusă, probleme editoriale. Pentru a spulbera o parte din aceste frici, ce-ar fi să organizăm un fel de caravană a cărţii? Un fel de bookmobil care să circule prin ţară şi care să dovedească multor sceptici contrariul. Să-i zicem festival, târg, oricum. Important e să-l începem. Ce ziceţi? (votaţi în sondaj) un cristian
powered by
www.ABlog.ro
Termeni si Conditii de Utilizare